Gigioacă face jocurile liberalilor râmniceni
- Detalii
- Categorie: Dezvaluiri
- Publicat: Marti, 06 August 2013 12:39
- Scris de admin
- Accesări: 2203

Deputatul auto, aflat la un pas de a fi schimbat de la conducerea PC Buzău, vrea să dea un tun pe ultima sută de metri şi să numească politic măcar un director de deconcertate, după multe încercări eşuate şi promisiuni fără acoperire. La OJPDRP Buzău, sau mai pe româneşte spus Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, instituţie care se ocupă cu bani europeni şi unde crede el că e o vacă numai bună de muls, s-au făcut cărţile pentru Marian Grigoraş un ilustru necunoscut din Râmnicu Sărat.
Nu chiar atât de necunoscut, spun sursele noastre, pentru că respectivul e rudă cu cei doi fraţi Holban, primarul şi deputatul, dar şi un acolit al Ceciliei Manolescu, cea care face şi desface în ultima vreme pe zonă în materie de conservatorism, deşi ca funcţionar public nu ar trebui să facă de nici un fel politică. Concursul pentru funcţia respectivă e joi, după cum am aflat, dată la care, dacă nu va fi o competiţie cinstită, şi va fi declarat câştigător personajul nominalizat mai sus, veţi putea citi şi o amplă anchetă despre interesele care stau în umbra acestei numiri.
