Procurorul Mărgărit a dispărut! Ca ultimul borfaş…
- Detalii
- Creat: Joi, 07 Noiembrie 2013 08:10
- Ultima actualizare: Joi, 07 Noiembrie 2013 08:10
- Accesări: 3601

Procurorul George Mărgărit este de negăsit, după ce marți au apărut în presă informații cum că ar fi jucat la poker banii primiți de la DIICOT pentru un flagrant.
„Activitatea procurorului George Mărgărit a început la unitatea noastră de parchet la 27.01.2009 când a fost numit prin Decret Prezidențial. La data de 1.01.2012, acesta a fost numit ca procuror DIICOT pentru biroul teritorial Buzău, iar la data de 22 octombrie 2013 secția de procurori din cadrul CSM a luat act de cererea de a reveni la unitatea de parchet de unde provenea, aprobând reluarea activității în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. De comun acord s-a stabilit ca în datele de 1 și 4 noiembrie domnul Mărgărit să meargă să își predea lucrările pe care le avea în lucru. Ar fi trebuit să vină la serviciu începând de marți, dar nu a venit și nici nu a anunțat că ar fi în concediu medical”, a declarat ieri procurorul Cecilia Iana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. În urma informațiilor apărute în mass-media, DIICOT a transmis miercuri un comunicat de presă referitor la plângerea penală depusă pe numele procurorului George Mărgărit. Între timp, dosarul a fost preluat de DNA, având îm vedere prejudiciul de 100.000 de euro, bani pierduți la poker de procuror.
Dar cine este procurorul George Mărgărit, pentru că, odată cu acest caz, tot mai multe amănunte controversate apar despre el. Potrivit informaţiilor noastre, el este soţul judecătoarei Simona Mărgărit, care-şi depusese candidatura la şefia Judecătoriei Buzău. Iar Simona Mărgărit este chiar fiica fostului şef al Miliţiei Economice de pe vremea lui Ceauşescu, ăla care strângea degetele vânzătorilor de aprozar la încheietura uşii ca să recunoască că au furat din tejghea banii de morcovi. Sursele noastre mai spun că multe din dosarele care veneau de la soţul său cu diferite propuneri, de la caz la caz, erau soluţionate rapid de judecătoare fără a schimba rezoluţia procurorului, ca şi faptul că era un cunoscut al lumii interlope din Buzău. Concluziile le trageţi singuri. Vom reveni, că mai avem date.
Cu patalama la mână!
- Detalii
- Creat: Miercuri, 06 Noiembrie 2013 08:09
- Ultima actualizare: Miercuri, 06 Noiembrie 2013 08:09
- Accesări: 1765

Luni după amiază, pentru cei care se mai îndoiau, avocatul Nicu Cristian, fost subprefect al Buzăului în perioada Guvernării PDL, a primit de la Bucureşti hârtia oficială pentru a conduce destinele Filialei Buzău a Partidului Mişcarea Populară.
Ene a pupat moaştele, moaştele au spus pas…
- Detalii
- Creat: Marti, 05 Noiembrie 2013 12:29
- Ultima actualizare: Marti, 05 Noiembrie 2013 12:29
- Accesări: 2064

Deşi a pupat moaştele înaintea lui Meiroşu, generalul Ene de la ISJ nu scapă de schimbare, spun sursele noastre. Prezent luni la Năieni, la deja împământenitul obicei românesc de a te ruga la oase şi chiar a le pupa cu ardoare, şeful învăţământului buzoian şi.a pus printre cele trei dorinţe, confundând moaştele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeş cu peştişorul de aur, să rămână în fruntea ISJ.
Citește mai departe:Ene a pupat moaştele, moaştele au spus pas…
Nedelcu nu se dă dus, luptă până la capăt!
- Detalii
- Creat: Vineri, 01 Noiembrie 2013 08:59
- Ultima actualizare: Vineri, 01 Noiembrie 2013 08:59
- Accesări: 2480

Consilierul județean Grigore Nedelcu a fost ieri schimbat din funcția deținută în deliberativul județean ca urmare a retragerii sprijinului politic de către Organizația Județeană a PDL, cea pe listele căruia a fost ales.
Citește mai departe:Nedelcu nu se dă dus, luptă până la capăt!
Tot nu scapă de schimbare
- Detalii
- Creat: Marti, 29 Octombrie 2013 08:47
- Ultima actualizare: Marti, 29 Octombrie 2013 08:47
- Accesări: 2905

Cel puţin aşa spun sursele noastre din mediul ISJ, care-l dau ca şi schimbat pe Generalul Ene în mai puţin de două săptămâni, postul urmând să fie preluat de unul din pretendenţii anunţaţi în premieră de noi, şi nu mai este vorba despre Monalisa Stanciu, căzută în dizgraţie şi cu un picior mare, mare în PSD.
P…la mică face părul mare!
- Detalii
- Creat: Marti, 22 Octombrie 2013 14:21
- Ultima actualizare: Marti, 22 Octombrie 2013 14:21
- Accesări: 1964

Foarte tare! Sursa noastră, postată pe statuia din imagine ne-a transmis în premieră, că documentele secrete ale slugii lui Mocanu ar fi fost de fapt nişte fotografii. Unde un personagiu important îşi dă ce are mai bun la.... supt.
Boala lungă, moarte sigură! O nouă amânare în Dosarul Terenurilor lui Marian Ghiveciu
- Detalii
- Creat: Marti, 22 Octombrie 2013 08:56
- Ultima actualizare: Marti, 22 Octombrie 2013 08:59
- Accesări: 1890

Deputatul Marian Ghiveciu poate răsufla din nou uşurat, după ce ieri magistraţii ICCJ au amânat din nou sentinţa în Dosarul Terenurilor, din cauza volumului mare de audieri pe care ar fi trebuit să le facă până acum, de când se tergiversează judecarea politicianului, adică înainte de primul mandat. Cercetat pentru fapte de corupţie, Ghiveciu este acuzat că în perioada 2005-2006, la instigarea sa, cei doi specialişti în fond funciar, Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău în sarcina căruia s-a reţinut acelaşi tip de infracţiune şi Dumitru Borcan, şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei Merei, membru în Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, au eliberat în mod nelegal două titluri de proprietate pentru terenuri cu potenţial imobiliar în favoarea unor persoane neîndreptăţite.
Ancheta acuzatorilor a scos la iveală faptul că deputatul buzoian ar fi cumpărat ulterior de la persoanele respective titlurile de proprietate. Persoanele care deţineau dreptul de proprietate asupra terenurilor, în mod legal, au fost prejudiciate, cu suma de 1.956.010 lei. În schimb avantajul patrimonial realizat se ridică la suma de 3.247.945 lei, reprezentînd valoarea reală a terenurilor obţinute în baza actelor de proprietate emise nelegal şi cumpărate de Marian Ghiveciu. Un nou termen al procesului va avea loc pe data de 11 noiembrie, deşi nu mai suntem atât de siguri că şi atunci se va tranşa problema şi vom avea o sentinţă.
Avocatul Nicu Cristian va fi şeful Mişcării Populare de la Buzău
- Detalii
- Creat: Vineri, 18 Octombrie 2013 08:35
- Ultima actualizare: Vineri, 18 Octombrie 2013 08:35
- Accesări: 7741

În proporţie de 99 la sută, potrivit informaţiilor noastre, sâmbătă se va afla oficial că fostul subprefect, avocatul Nicu Cristian, singurul care a avut curaj să-l înfrunte pe faţă pe Cezar Preda şi chiar să părăseasca sala de şedinţe cu numai câteva zile în urmă, a acceptat propunerea de a pune pe picioare Partidul Mişcarea Populară, Filiala Buzău.
Citește mai departe:Avocatul Nicu Cristian va fi şeful Mişcării Populare de la Buzău
Exclusiv: Cine va fi președintele Partidului Mișcarea Populară la Buzău!
- Detalii
- Creat: Joi, 17 Octombrie 2013 15:18
- Ultima actualizare: Joi, 17 Octombrie 2013 15:18
- Accesări: 1909

Sâmbătă se va ști cu certitudine cine va fi președintele PMP la Buzău, iar acest lucru va fi făcut public oficial, de aceea am vrut să o luăm înaintea colegilor din presa scrisă în special, care ar putea anunța încă de mâine, dacă anumite variabile ies la zar astăzi cum s-a preconizat, și să ridicăm o parte din vălul care stă asupra acestei necunoscute. De mai multă vreme, doi sunt oamenii despre care se vorbește că ar putea demara cu succes respectivul proiect politic, fostul deputat Valeriu Alecu și fostul senator Viorel Constantinescu, ambii PDL încă, dacă informațiile noastre sunt corecte și nu au fost maziliți de Cezar Preda între timp.
Citește mai departe:Exclusiv: Cine va fi președintele Partidului Mișcarea Populară la Buzău!
Suntem citiţi aprig la Episcopie şi chiar pomeniţi de Prea ridicatul, pardon, Înălţatul Cîmpineanu
- Detalii
- Creat: Joi, 17 Octombrie 2013 08:49
- Ultima actualizare: Joi, 17 Octombrie 2013 08:49
- Accesări: 1626

Dovadă că am început să avem un cuvânt serios de spus în media locală, noi spunem că dăm ora exactă, dar unii nu şi-au dat încă seama, e faptul că după recentele dezvăluiri despre ce se întâmplă în spatele zidurilor groase ale Episcopiei, chiar mai marele ne-a pomenit numele, deşi a negat informaţia potrivit căreia preoţii de ţară au fost obligaţi să cumpere cărţi de sute de milioane.


















