I se pregătește ceva!!! Ghimpele din coasta lui Vlase!
- Detalii
- Creat: Joi, 18 Decembrie 2014 08:32
- Ultima actualizare: Joi, 18 Decembrie 2014 08:32
- Accesări: 3790

Chiar și într-o comunitate mică, cum este Buzăul, sau poate mai ales în astfel de situații, unde roșul e omniprezent iar opoziția doar pe hârtie, un partid mic dar în plină ascensiune, cum e PLR, poate naște divergențe, invidii și chiar încercări de preluare ostilă a conducerii în detrimentul celor care au făcut ca lucrurile să meargă. Este cazul nostru, pe care ne grăbim să-l prezentăm public,fiindcă avem informații în premieră că, după ce s-a bătut pentru a obține cât mai multe voturi pentru Călin Popescu Tăriceanu la recentele prezidențiale, lui Gheorghe Vlase, actualul președinte, i se pregătește ceva.
Sursele noastre spun că două persoane, una cu afinități liberale dar care a trecut în decursul timpului pe la mai multe formațiuni politice, și aici l-am numit pe juristul Ion Nicolae, în cârdășie cu actualul vicepreședinte PLR Nicolae Mărăcine încearcă prin diferite metode să-l schimbe pe Gheorghe Vlase de la conducerea formațiunii. În cazul primului nu vom intra acum în detalii, încă adunăm informații, dar despre Mărăcine iată ce am aflat doar la prima strigare. De profesie inginer hidrotehnist, el ocupă acum o funcție de vicepresedinte al PLR Buzău, de unde a venit după ce s-a supărat pe liberali, acuzînd că după ce l-a susținut pe Cristi Bâgiu la președinția Consiliului Județean , n-a primit și el un oscior de ros.
Mai mult, spun sursele noastre, ca să vedeți ipocrizia acestui om care merge acum la Tăriceanu pentru a obține sprijin politic, el a făcut parte, la alegerile din PNL, când actualul șef al Senatului a pierdut în fața lui Crin Antonescu, din delegația buzoiană care l-a susținut pe față pe contracandidatul celui care îl numise director general la ANIF București, funcție pe care a ocupat-o între anii 2005 și 2007, și aici ne referim la Călin Popescu.
Iar ca să nu uităm, trebuie să mai spunem că respectivul este și un traseist convins, nu o spunem noi ci chiar CV-ul său, pentru că, anul 2012 l-a găsit candidat din partea Partidului Național Democrat Creștin pentru un post de senator (http://alegeri-2012.ro/candidati/pndc/maracine-nicolae-1109.html). În prezent, ca să întregim tabloul, Nicolae Mărăcine are o firmă de proiectări la Beceni și derulează mai multe lucrări cu bani publici. Vom reveni.



















