Constantin Ionescu, independentul care va schimba fața orașului

  • Tipărire

Ionescu spune că simte nevoia să se întîlnească, în fiecare zi, cu cît mai multă lume de la care să afle mai care sînt problemele cele mai acute ale comunităţi buzoiene căreia îi cere votul pe data de 5 iunie. Fost viceprimar, Constantin Ionescu ştie deja care sînt priorităţile oraşului.     

Din punctul său de vedere, un primar al municipiului Buzău ar trebui să aibă în vedere în primul rînd infrastructura oraşului care ar trebui urgent remediată şi modernizată. În proiectul său electoral pentru Buzău, independentul Constantin Ionescu scrie că modernizarea sistemului rutier trebuie efectuată pe toate componentele de circulaţie, transport public de călători şi de mobilitatea traficului. 

Soluţii pentru infrastructură 

O soluţie rapidă de fluidizare a circulaţiei rutiere care dă atîta bătaie de cap şoferilor buzoieni ar fi înfiinţarea de sensuri unice şi dezvoltarea de parcări în formă de "spic". O circulaţie rutieră decentă şi degajată ar asigura un grad sporit de siguranţă a pietonilor, iar înfiinţarea de piste speciale pentru biciclişti ar veni în sprijinul multor cetăţeni ai Buzăului care, astfel, ar renunţa la automobil şi şi-ar păstra mult mai bine sănătate. 

Siguranţa cetăţeanului, o prioritate 

Programul electoral al independentului Constantin Ionescu prevede ca prioritate şi ceea ce se numeşte generic „siguranţa cetăţeanului". În acest sens, Ionescu propune realizarea unui plan bine definit de colaborare între instituţiile abilitate să conlucreze la siguranţa publică. Programul „Toleranţă zero faţă de infracţionalitate" îşi propune să identifice zonele de risc infracţional, asupra cărora, ulterior se va acţiona cu măsuri ferme şi radicale pentru lichidarea micii infracţionalităţi. Sînt avute, astfel, în vedere constituirea unor echipe mixte de patrulare, formate din unităţi mobile ale Poliţiei Locale.

Implicarea cetăţeanului în consiliile de cartier

Totodată, Constantin Ionescu crede că Buzăul poate creşte social şi economic şi prin implicarea cetăţenilor în viaţa reală a comunităţii. Pentru acestea, Ionescu spune că municipalitate trebuie să manifeste transparenţă decizională, stimularea participării active a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor de interes comunitar şi armonizarea viziunii  municipalităţii cu opiniile şi aşteptările cetăţenilor.