Operaţiunea AUTOBUZUL… unde-i unul, domnule primar?
- Detalii
- Creat: Luni, 04 Septembrie 2017 09:16
- Ultima actualizare: Luni, 04 Septembrie 2017 09:16
- Accesări: 7411

Prezentată drept o mare realizare a mandatului Toma de către pupincuriştii de serviciu, achiziţionarea celor 15 autobuze ”noi” rămâne totuşi un mister, după ce am aflat că la destinaţie nu au mai ajuns decât 14 bucăţi. Trecute bine de un milion de km, adică fier vechi pentru străinii care se respectă şi au un transport în comun civilizat, gioarsele vor intra pe trasee în municipiu, nu se ştie când, dar cu şoferi ademeniţi de la firme private de trasport, care se vor scoase din circuit, falimentate dacă se poate, faliment fiind un cuvânt atât de drag primarului Toma, singurul edil din ţară cu poprire pe salariu din cauza managementului defectuos asigurat propriilor firme.
Dar ce s-a întâmplat cu una bucată autobuz nou, care n-a mai ajuns la destinaţie. Vă spunem noi că am aflat, şi nu e bine deloc, pentru că nu se ştie cine va suporta contravaloarea lui. Gioarsa, adusă pe roţi din cimitirul străin, unde a scăpat ca prin minune de concasor graţie edilului buzoian, a fost oprită pentru un control de rutină în Austria de poliţiştii autostrăzii, care au descoperit că aceasta circula ilegal, neavînd inspecţiile tehnice la zi şi omologarea pentru a circula pe drumurile publice. Conform legilor austriece, maşina a fost confiscată, fără şofer, acesta fiind gata să se întoarcă pe jos, dacă ar fi să dăm crezare surselor, şi va ajunge colo unde îi este locul, la cimitirul de profil.
Aşa că, informaţia oficială, cum că gioarsa s-a stricat şi va ajunge la Buzău după reparaţiile de rigoare este doar o minciună... şi nu e singura. Cică noile mijloace de trasport ar fi mai lungi cu vreo trei metri şi total improprii traseelor dificile din municipiu, cu străzi înguste şi intersecţii chinuite. Nu-i aşa că vă bucuraţi că am revenit?!



















