Marel Ciolacu s-a decis, îl sprijină pe Marian Oprișan!

  • Tipărire

După ce presa, centrală preluată de cea locală, a vehiculat numele deputatului Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău, ca posibil vicepreședinte la nivel național al partidului după congresul de la sfârșitul acestei săptămâni, politicianul a ținut să-și precizeze punctul de vedere public.

Iată deci ce spune acesta într-o postare pe facebook – ” Cu privire la unele informații apărute în mass-media în ultimele zile, doresc să precizez că nu am intenționat și în consecință nu voi candida pentru nicio funcție de conducere în cadrul Partidului Social Democrat la Congresul Extraordinar din 10 martie. Mă onorează susținerea și aprecierea colegilor mei din partid, dar consider că în acest moment activitatea mea trebuie să se concentreze atât pe organizația PSD Buzău cât și pe ceea ce am de făcut în Parlament. Îl voi susține la Congres pe Marian Oprișan pentru o funcție de vicepreședinte pentru regiunea sud-est. Voi sprijini cu toată convingerea viitoarea conducere a PSD în realizarea obiectivelor din programul de guvernare!”