IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Nemuritorul Doru, un primar de cinci stele!!!

L-am văzut aseară pe Doru Muzgoci la un post on line, și chiar el mi-a dat o parte din titlul de mai sus atunci când mai în glumă, mai în serios, a spus că este nemuritor, referinde-se la politică desigur. Lăsând gluma la o parte însă, după întâlnirea de ieri cu Victor Ponta de la Buzău, unde a avut loc lansarea candidaților PRO România, iar Doru a devenit oficial reprezentantul pentru Nehoiu, cu cele mai mari șanse de câștig, nu putem să nu vedem realitatea din teren. Care este cruntă, orașul Nehoiu, unde s-a furat ca-n codru și din codru, ca să facem un joc de cuvinte să ne creadă lumea inteligenți, are mari probleme pe care Doru Muzgoci  le ia deja în piept, în încercarea sa de a scoate hoții de la ugerul puterii, laptele  fiind pe sfârșite dar încă destul pentru a-i determina pe unii să nu se lase duși. Astfel, Candidatul PRO România va trebui să tragă la răspundere hoții care au furat terenul de fotbal al orașului, se vorbește de circa un milion de euro, să-i depisteze pe cei care s-au înfruptat din sănătate, pe cei din cauza cărora străzile au cratere în dotare, și de ce actuala conducere a primăriei refuză să se pună în slujba cetățeanului, așa cum e firesc pentru cineva ales în comunitate. De aceea cred că  Nemuritorul Doru Muzgoci, care a scos deja sabia din teacă, va fi un primar de cinci stele și măcar trei mandate, pentru a readuce orașul Nehoiu din nou  pe linia de plutire.