Deputatul Coman stinge lumina

  • Tipărire

Fără interese politice, asta şi din cauză că formaţiunea cu pricina se află în preferinţele electoratului buzoian unde la sub unu la sută, deputatul Gheorghe Coman nu prea mai are cu cine sta de vorbă la sediul de pe strada Unirii, în sensul că mai toţi membri de vază, după debarcarea lui Gheorghe Vlase, au plecat care încotro a văzut cu ochii. Nici secretara, care mai dădea muştele afară, că altă activitate nu avea, nu e mulţumită în ultima vreme de prestaţia şefului său de partid.

Care a demonstrat că nu are nici o putere, iar toate promisiunile făcute unor oameni importanţi, cum că le va pune acoliţii pe funcţii importante în deconcertatele din agricultură, unde ar fi avut un cuvânt de spus, n-au fost decât apă-n vânt. Aşa că, în curând, vom asista la o situaţie cu care PC Buzău s-a mai confruntat, în sensul că sediul se va închide şi aşa va rămâne, pentru mult timp de acum înainte, mai ales că europarlamentarele n-au nici o miză conservatoare la Buzău.

Iar cel care va stinge lumina, va fi nimeni altul decât deputatul buzoian, plecat de la poporul lui Dan Diaconescu şi devenit peste noapte adept al Varanului Voiculescu în schimbul unui pumn de arginţi. Despre care mai avem o informaţie în premieră, îşi caută din nou, pentru a doua oară în acest mandat, de care şi el este conştient că e şi primul şi ultimul, partid.