Deputatul buzoian Cezar Preda este noul Președinte!
- Detalii
- Creat: Joi, 28 Ianuarie 2016 08:23
- Ultima actualizare: Joi, 28 Ianuarie 2016 08:23
- Accesări: 2612

Deputatul PNL de Buzău Cezar Preda, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a fost ales, luni, președinte al Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al grupului Partidului Popular European din APCE și a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Sociale și Dezvoltare Durabilă.
Potrivit unui comunicat al Partidului Național Liberal, citat de „Agerpres“, acesta este reprezentat, de luni, și în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a cărei președinție este deținută de vicepreședintele PNL Cezar Preda. „Președinția acestei comisii este o funcție-cheie, iar alegerea lui Cezar Preda arată importanța grupului Partidului Popular European și a Delegației României la APCE“, precizează comunicatul. Conform aceleiași surse, APCE are un rol „extrem de important“ în protejarea statului de drept, a democrației și a libertăților cetățenești, iar din 1989 contribuie activ la gestionarea crizelor de pe continentul european. Dezbaterile privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren și pe dialogul permanent instituit cu statele în cauză.



















